bianca popp

M-am nascut si am crescut in Romania comunista. Tanjesc sa nu fiu in uniforma precum in copilaria si adolescenta mea timpurie. Am inceput sa fac haine pentru ca voiam sa fiu imbracata ca mine, nu ca oricine alt cineva. Ma bantuie inca estetica acelor ani, minimala, restransa, industriala, saracacioasa, fara sens. Multa vreme am respins-o, am negat-o prin haine foarte colorate, bogate si flamboaiante. Dupa ce am consumat aceasta revolta, dupa ce totul s-a rezolvat, mi-am dat seama ca acele lucruri din trecutul meu m-au modelat si mi-am permis sa descopar si sa explorez frumusetea din ele. Am descoperit cum, atunci cand totul este bine echilibrat, minimalismul poate fi uimitor de puternic, fara a fi tipator si plictisitor. Am avut doua momente de epifanie. Unul a fost cand am vizitat Bocconi la Milano si al II-lea cand am vazut Pompidou la Paris. M-am simtit in siguranta; acasa. Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama de unde a venit sentimentul. Se simteau ca Bucurestiul meu comunist, dar mai ordonate, mai curate si mai intentionate.

Brandul meu nu vorbeste despre comunism sau post-comunism. Brandul meu vorbeste despre era noastra, care este postindustriala. Brandul meu vorbeste despre remodelarea si reinterpretarea trecutului, fara a il nega.

Ani de zile mantra mea a fost „Viata este un loc amuzant”. Cred ca brandul meu este mai mult decat atat, dar cred in acelasi timp ca asta il defineste. A devenit mai subtil cu anii, dar exista un sentiment de ironie in el, un sentiment pe care il transmit, de a nu lua lucrurile (viata) prea in serios, care reiese din hainele pe care le fac, dar si din felul in care prezint showroom-ul, atelierul, inclusiv pe mine.

Spiritul ludic in hainele mele porneste de la zero, se reflecta pe tot parcursul procesului, de la creatie pana la vanzare. Cred ca in orice femeie puternica se ascunde o fetita, o Carla Sozzani care se joaca cu coada ei de ponei in timp ce administra un imperiu. Am vazut asta de atatea ori. As spune aproape ca noua afirmatie, intrucat imputernicirea femeilor se intampla chiar in fata ochilor nostri, a devenit „in spatele oricarei femei puternice exista o fetita in loc de„ exista o femeie in spatele fiecarui barbat puternic ”. Vulnerabilitatile si sensibilitatile noastre ne fac puternice.

Si exista si partea de seductie, care face un flirt din cea mai serioasa si aparent acoperita femeie. Apreciez si incurajez femeile sa seduca cu creierul lor. Este o feminitate care nu are legatura cu corpul si pielea, dar nici nu este impotriva lor. De parca nu exista nicio rusine in a avea un corp, dar nu exista nici mandrie. Seductia este intelectuala. Ne deschidem si devenim disponibili prin intermediului ideilor impartasite. Corpul este un accesoriu al ideii.

Structura vine dintr-o pasiune reala pentru matematica, geometrie si spatialitate. Croitoria implica multa matematica, iar procesul meu, care este design investigativ, implica mult mai multa matematica decat croitoria clasica. Prcesul meu este: Ce se intampla daca aici tai, ce se intampla daca aici impaturesc, ce se intampla daca aici extrag, ce se inatmpla daca aici multiplic? Iar ce se intampla este ca obtin volume si linii noi, care la prima vedere arata dezordonat si haotic, si atunci trebuie sa ajustez si adaptez celelalte linii, la care nu am umblat initial, pentru ca totul sa se aseze in ordine, intr-o noua ordine. Este deconstructie si reconstructie, este stratificare, este volumetrie, are varfuri, are suprafete limitate, are textura. Rezultatul tine cont de gravitatie, vant, apa, astfel incat constructia (care este produsul meu) sa fie nu doar frumoasa, ci si confortabila si utila.